POVESTEA MEA

 Povestea mea începe cam așa. M-am născut într-un orășel mic de provincie și fac parte dintr-o generație care a crescut fără calculator, smartphone și aproape fără televizor, deci mi-am petrecut mare parte din copilărie și adolescență în afara casei jucându-mă în aer liber, mergând în excursii sau drumeții cu școala, prietenii sau familia, mergând mult pe jos, fiind un orășel mic rareori foloseam mijloacele de transport în comun. Până la 18 ani nu am avut probleme cu greutatea. După 18 ani m-am mutat în București pentru studii, aici stilul meu de viață s-a schimbat foarte mult, mers pe jos foarte rar, distanțele mari cumva impuneau deplasarea cu mijlocele de transport în comun, programul de somn dat peste cap, învățatul în sesiuni sau din când în când petreceri specifice vieții de student, alimentația haotică, stresul cu examenele, etc., toate acestea au dus la acumularea de kilograme, cam 4 kilograme în plus pe an. Ceea ce era totuși foarte mult, toți aveam același stil de viață dar doar eu luam în greutate. Am început să mă abțin de la mâncare, să merg la sală, făceam foamea, slăbeam dar cum mâncam ceva mai mult, cum mă îngrășam la loc.…
Îngrijorată de faptul că deși reușeam să slăbesc  făcând eforturi considerabile (mergeam la sala de sport de 3-4 ori pe săptămână, lungi perioade am mâncat doar salată de varză cu iaurt, mere sau doar frunze de salată, uneori îmi permiteam câte un festin culinar, care conținea piept de pui la grătar cu salată,etc.), nu reușeam totuși să-mi mențin greutatea pe termen lung, pe la sfârșitul facultății, la recomandarea unui prieten, am ajuns  la un doctor endocrinolog care mi-a descoperit un microadenom hipofizar și o hipotiroidie în faza incipientă. Mi-a fost prescrisă medicație pentru substituția hormonală și am plecat acasă cu convingerea că am avut ghinion, că asta e, am „glandă” și sunt condamnată pe viață să fiu o „grăsuță”.
Atunci o lungă perioadă m-am blazat și am renunțat la lupta cu greutatea folosind, atât pentru mine cât și pentru ceilalți, mirați de fluctuațiile mele de greutate, scuză că eu am „glandă” și nu am ce face și așa pierzându-mă în tot felul de scuze și renunțând total la orice luptă împotriva kilogramelor în plus, dintr-o grăsuță m-am transformat într-o „grăsană” care acum nu mai putea decât să viseze  la cât de frumos era când era doar „plinuță”.
La ceva ani distanță ,după căsătorie a apărut preocuparea pentru nașterea unui copil. Deoarece acesta întârzia să apară am început o serie de investigații medicale să aflu cauza acestei întârzieri. Pe lângă toate analize pe care urma să le fac, mi-a fost recomandată încă o vizită la endocrinolog (am luat timp de un an pastila de substituție hormonală, dar niciodată până atunci nu mă mai dusesem la doctor să aflu care mai este starea tiroidei mele, trecuseră aproape 10 ani de la ultimul control). Astfel, am constatat cu stupoare că de fapt eu nu mai am nicio problemă cu tiroida, probabil în anul în care am respectat medicația, funcția tiroidei s-a reglat.
Deci după șocul aflării veștii că de fapt eu nu am nici o scuză pentru faptul că sunt o „grăsană”, mi-am adunat toate forțele și am reînceput lupta cu kilogramele. Făcând un calcul de rentabilitate, mi-am zis, că dacă sunt așa rotundă acum, păi dacă mai rămân și însărcinată o să mă fac extrem de rotundă, așa că o să slăbesc 20-25 de kilograme, ca după, dacă mă îngraș la loc în perioada sarcinii sa fie ceva de genul, “ce am dat pe mere am luat pe pere sau ce am avut și ce am pierdut” și că după naștere voi vedea eu cum o să redevin supla din adolescență, tocmai aflasem că nu am nici o problemă de sănătate, deci nu mai exista nici o scuză acceptabilă pentru o fată ambițioasă ca mine.
Zis și făcut! Făcut ce? Aruncat toate alimentele preferate (dulciuri, paste făinoase, etc.) și umplut frigiderul cu iaurturi și varză, îmi aminteam eu că am avut rezultate minunate ultima dată când am ținut acesta dietă și ce dacă nu o să pot să-mi mențin greutatea pe termen lung, oricum urmează să mă îngraș, că doar dacă vreau să fiu mamă bună și nu o mamă oarecare, trebuia să mănânc pentru doi că așa auzisem eu din bătrâni ca trebuie să mănânci „bine” pe perioada sarcinii. „Bine” pentru mine, pe vremea aia, însemna mult.

Citește mai mult

 Astfel am decis că a venit timpul să cer ajutorul unui specialist în nutriție. Am fost la mai mulți nutriționiști, mulți nu mi-au câștigat încrederea, nu mai voiam diete fade scoase dintr-un sertar. În cele din urmă la îndrumarea prietenei și instructoarei mele de pilates, am ajuns la o nutriționistă despre care aflasem că se confruntase cu aceleași probleme de greutate ca și mine. Mi-a câștigat încrederea din prima, știa problemele cu care mă confrunt din interior, știa exact prin ce trec, știa că nu e ușor.
Și așa am învățat că poți slăbi mâncând bine și că bine nu înseamnă neapărat mult, nu cantitatea este importantă ci calitatea și că a mânca nu este chiar sinonim cu a te hrăni (decât din punct de vedere gramatical).
Am început să slăbesc, de data asta fără nicio frustrare, dar totuși eu voiam să înțeleg exact care sunt mecanismele și cum funcționează slăbitul. Mi-am dat seama că toată viața am alergat orbește după o siluetă de vis, fără să țin cont de sănătatea mea dar acum era vorba de altceva, de sănătate fizică și mentală a copiilor mei.…
Chiar dacă nutriţionista cea drăguță îmi răspundea în mare parte la multe întrebări, totuși nu puteam abuza, eu aveam multe întrebări și ea avea totuși de ținut un secret profesional, că doar ea plătise și muncise mult ca să obțină acele informații.
Ce am învățat de la ea nu era suficient că să fiu sigură că la sfârșitul colaborării voi ști să-mi păstrez greutate, știam că ce mi se potrivea mie nu se potrivea automat și copiilor, ei fiind în creștere și având alte nevoi, plus că în aceea perioadă a venit să locuiască cu noi, pe perioada tratamentului, o rudă diagnosticată cu cancer și atunci mi-am dat seama că dacă vreau să-i ajut pe toți trebuie să mă apuc de studiu serios.

Citește mai mult

Așa am ajuns să fac un curs acreditat atât de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției sociale cât și de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice care a presupus multă muncă și mult studiu individual și susținere maximă din partea familiei pe durata tuturor examenelor.
Așa am învățat foarte condensat fiziologie, gastrotehnie, NLP, biodisponibilitatea alimentelor, despre alimentația gravidei, a mamei și a copilului, alimentația adolescenților și alimentația în bolile care intră sub spectrul sindromului metabolic (diabet tip 2, hipertensiune, boli cardiovasculare, hipercolesterolemie, etc.), alimentația bolnavilor cu afecțiuni tiroidiene și multe altele. Cert este că pe toată durata cursului aplicam în familie tot ce învățam, așa că la absolvirea cursului eu eram deja expertă în alimentația copiilor, a bolnavului de cancer, a bolnavului cu diabet de tip 2, toate cazuri din familia mea. Când am făcut bilanțul, am avut rezultate pe toate liniile, pentru că schimbarea ca stil de viață s-a făcut la nivelul întregii familii.…
Astfel, fiica mea a slăbit 14 kilograme într-un timp relativ scurt (a respectat cu strictețe meniul făcut împreună cu ea). Fiul meu a slăbit 9 kilograme, doar pentru că am avut grijă la ce pun în coșul de cumpărături și pentru că i-am făcut un program de masă pe care am avut grijă să-l și respecte. Ruda cu cancer la sân, a trecut cu bine peste chimio și radioterapie (alimentația specifică constând în evitarea anumitor alimente care ar fi putut interfera cu tratamentul medicamentos și am respectat întru totul regimul recomandat bolnavilor de cancer, a făcut mult sport care i-a permis să-și mențină o stare psihică foarte bună, element hotărâtor în vindecarea bolnavului de cancer).
Soacra care avea un prediabet și intra în panică ori de câte ori îi creștea glicemia, până la sfârșitul aventurii mele în lumea nutriției, a slăbit 10 kilograme și a renunțat ușor, ușor la verificarea glicemiei aceasta stabilizându-se și asta pentru că indiferent de voință și lamentările ei inițiale, a trebuit să se adapteze la stilul nostru alimentar. Noi aplicând în general principiile alimentației mediteraneene, care se știe că este printre cele mai sănătoase din lume, deci în cazul ei slăbitul nu a fost un obiectiv, ci a fost un rezultat al schimbării stilului de viață și a comportamentului alimentar.
Soțul meu a slăbit 15 kilograme, că așa sunt bărbații, ei slăbesc mai ușor ca noi femeile, genetica pare ai favoriza, dar în realitate, celule adipoase pe care le aveam noi în plus au un rol protector, deci nu ar trebui să ne plângem.
Eu evident am slăbit cel mai greu, datorită nenumăratelor diete hipocalorice ținute de-a lungul timpului, slăbisem 16 kilograme, cu ajutorul nutriţionistei dar eram încă departe de greutatea mea ideală și am intrat într-un platou din care nu am ieșit vreun an. Nu mai slăbeam dar măcar reușisem să mă mențin fără probleme. La școală am învățat strategii de scoatere a clienților din platou, astea se refereau la jonglarea cu nutrienţii și în niciun caz nu la reducerea aportului caloric și așa am luat cunoștință cu diverse diete low carb, low fat, chiar și hiperproteice (dar asta nu mai mult de o săptămână, maxim 2).
Evident că le-am testat pe toate în primul rând pe mine, pentru că după câteva kilograme pierdute, intrăm foarte repede în platou așa că le-am aplicat aproape pe toate, până am reușit să ajung la greutatea mea ideală conformă cu normele OMS (Organizația Mondială a Sănătății), că după normele mele personale, parcă aș mai avea de unde să dau ceva kilograme, dar acum slăbitul nu mai este un obiectiv pentru mine, ci sănătatea.
Cam asta a fost povestea mea și-mi amintesc că la începutul cursului am fost întrebată care este motivul pentru care am ales să fac acel curs, dacă doresc o carieră în nutriție. Eu atunci am răspuns că doar pentru mine și familia mea, dar până la sfârșit mă îndrăgostisem atât de tare de nutriție încât am hotărât să fac o reconversie profesională și am renunțat la calculele matematice în favoare calculării nutrienţilor.
Așa am ajuns ca pe lângă rude și prieteni care au avut încredere în mine și care au respectat recomandările, planurile alimentare create special pentru ei să fac planuri nutriționale și pentru prietenii prietenilor, etc. și tot așa mai departe.
Acum urmez cursurile facultății de psihologie și asta tot pentru a-mi putea ajuta mai mult clienții, în niciun caz nu renunț la nutriție în favoarea psihologiei, ci doar vreau să le combin pentru că, am observat, că multe probleme de greutate au la bază mâncatul emoțional.

Citește mai mult